Letterkenny – metropola dezvoltarii mele personale

Salut din nou. In articolul anterior sper ca te-am incantat cu experienta mea, aka Welcome to Ireland. Daca nu esti la curent cu ce s-a intamplat atunci, te invit sa deschizi articolul.

Dupa o scurta calatorie prin siroposul Dublin (ma si gandeam cum e sa te lupti cu propriile vointe intr-o noapte de sambata petrecuta aici, daca diminetile sunt intr-atat de tentante) am urcat in autocarul care avea sa ma plimbe vreo 4 ore pana in metropola dezoltarii mele personale, Letterkenny, un orasel locuit de aproximativ 20.000 suflete, locul din care scriu si acum aceste cuvinte, si unde reprezinta nucleul principal al stagiului meu de voluntariat.

Dupa o calatorie destul de lunga, intr-un autocar supra etajat (specific Irlandei) unde am avut placerea sa gust din tot ce a avut mai frumos sa imi ofere regiunile estice ale Irlandei si cele centrale si de nord ale Irlandei de Nord (UK) am ajuns, intr-un final, in statia de autobuz unde Martin si Sheena, doi dintre membrii staff-ului organizatiei in care aveam sa imi incep munca de lucrator de tineret pentru un an de zile, ma asteptau incantati si pregatiti sa imi faca un tur scurt al orasului, sa imi descopere casa in care aveam sa locuiesc, Donegal Youth Service, inseamnand o ditamai cladirea care adaposteste zilnic zeci de angajati si voluntari care lucreaza neobositi pentru tinerii din regiunea Donegal a Irlandei.

Incantat, ii salut, si sigur pe mine si engleza pe care, cat de cat, o stiam de acasa, am inceput a conversa cu ei, in turul orasului. Hop! Stai ca nu e asa. Au inceput sa vorbeasca. Dragii de ei. Ganditi-va ca rogi un ardelean de tara sa iti vorbeasca corect si fara dialect limba romana. No, ase o fos’ si cei doi mentionati mai sus, fiindca practic engleza lor, NU E ENGLEZA. E o corcitura intre irlandeza (care e total diferita de engleza) si engleza vorbita cu un accent ascutit si de „Sageata Albastra” de moldoveanca ce ii sare tandara si-si bodoganeste barbatul cand e iar baut. M-am simtit ca Ion Tiriac in plina campanie de vanatoare, insa in cazul meu vanam fiecare cuvintel ce le iesea pe gura celor doi supervisori. Dar a fost. E ca o anestezie, care la inceput te amorteste, iar apoi nu mai simti efectul, caci vine totul de la sine (asa cum e acum).

Dupa o scurta prezentare a orasului, in care, evident, am uitat fiecare strada descrisa cu atata patos de cei doi „ghizi”, am ajuns ACASA. O casa frumoasa, spatioasa, cu multe camere, pentru fiecare voluntar EVS, living generos pentru seri petrecute cu un pahar cu vin in fata, o septica (sau sah, dupa preferinte) in bataia caldurii venite din focul ce arde neobosit in semineul tipic irlandez, bucatarie cat sa iti ofere impresia ca te pregatesti un an de zile pentru finala concursului Master Chef … de Irlanda 😀 (am sa revin cu un articol special, in care vei afla despre cum reusesc sa imi gestionez alimentatia).

Am avut bucuria sa fiu primul EVS ajuns in noua noastra locuinta, urmatorul ajungand abia peste trei zile. Astfel ca am avut ocazia sa imi aleg propria camera. Si acum sunt mandrul de alegerea facuta 😀 Camera spatioasa, cu vedere spre inima orasului (Spitalul Municipal si Parcul Central), un pat cu o saltea cat marimea antebratului meu, ce sa mai … ideala. In general, casa este foarte tipica celor pe care le descoperi in filmele americane, destul de modesta si traditionalista, exact cat sa imi ofere experienta unei vieti de irlandez.

Descopera mai departe din Universul DYS (Donegal Youth Service).

Reclame

2 gânduri despre „Letterkenny – metropola dezvoltarii mele personale

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s